Regulamentul concursului

Oricine poate participa: companii, persoane fizice, organizaţii non profit, asociaţii, municipalităţi, instituţii de învăţământ etc.

Înscrierea proiectelor în competiţie este gratuită.

Pot fi înscrise proiecte de eficienţă energetică şi protecţia mediului, aflate în orice stadiu de implementare.

Proiectele înscrise în categoria idei sunt evaluate separat de celelalte proiecte incluse în competiţie.

Înscrierea preoiectelor este facilă şi se realizează on-line.

Proiectele înscrise sunt evaluate în funcţie de criteriile celor cinci categorii ale competiţiei.

Formularul de înscriere trebuie să conţină obligatoriu descrierea proiectului şi poate fi însoţit de   documentaţie suplimentară. O descriere detaliată şi informaţiile relevante pentru proiect sunt esenţiale pentru evaluare.

Juriul de specialitate nominalizează dintre proiectele înscrise pe cele mai bune din fiecare categorie și, ulterior, dintre acestea desemnează câștigătorul categoriei respective.

Toate cele cincisprezece proiecte nominalizate vor fi prezentate publicului prin intermediul unui comunicat de presă şi al platformelor social media. Proiectele câștigătoare pentru anul 2018 vor fi anunţate în cadrul unei Gale care va avea loc în luna septembrie, la Bucureşti.

Proiectele câştigătoare vor fi recompensate cu premii oferite de partenerii şi iniţiatorul compeţiei.

Regulamentul complet

Aici găsești textul integral al regulamentului